Măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor


Legea nr. 10/2024 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi pentru stingerea unor obligaţii fiscale datorate de cooperativele agricole.

Se anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată cooperativelor agricole constituite în baza Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de utilaje agricole, pentru care acestea şi-au exercitat dreptul de deducere.

Anularea obligaţiilor fiscale se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale.

În cazul în care, anterior intrării în vigoare a prezentei legi, organul fiscal competent a emis, dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligaţii de natura celor prevăzute mai sus, acesta nu mai comunică decizia de impunere, iar obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor, pe bază de borderou de scădere.