UE. 25 de ani de existență a monedei euro!


În urmă cu 25 de ani, la 1 ianuarie 1999, a intrat în vigoare euro, care a devenit moneda unică a 11 state membre ale UE. În prezent, acesta susține economia și facilitează viața a 350 de milioane de persoane din 20 de țări.

Soluționarea problemelor pe care țările nu le puteau rezolva pe cont propriu a reprezentat mereu rațiunea de a fi a Europei. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, lideri vizionari au înțeles că singura modalitate de a asigura pacea pe continentul nostru era aceea de a ne uni economiile. Iar o Europă unită necesita, în timp, o monedă unică pentru a valorifica la maximum avantajele economice create de acest „dividend al păcii”.

La sfârșitul anilor ’80, în condițiile în care Europa a adoptat noi măsuri pentru a-și aprofunda piața unică, visul unei monede unice s-a transformat într-un proiect care, în urmă cu 25 de ani, la 1 ianuarie 1999, a devenit realitate.

Astăzi, euro este o componentă indispensabilă a vieții noastre de zi cu zi, oferindu-ne simplitate, stabilitate și suveranitate.