Concluziile Consiliului European privind Ucraina, extinderea și reformele


Consiliul European își reiterează condamnarea fermă a războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, care reprezintă o încălcare vădită a Cartei ONU, și reafirmă sprijinul de neclintit al Uniunii Europene pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional, precum și pentru dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare împotriva agresiunii Rusiei.

Sprijinul militar și angajamentele în materie de securitate vor fi asigurate cu respectarea deplină a politicii de securitate și apărare a anumitor state membre și ținând seama de interesele de securitate și apărare ale tuturor statelor membre.