Legea nr. 287/2023 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Consorţiile administrative se constituie din unităţi administrativ – teritoriale învecinate care acoperă zone geografice rurale care prezintă potenţial de integrare din punct de vedere agricol, economic, social, cultural, tradiţional, de mediu, de infrastructură, de digitalizare sau de acces la servicii publice şi/sau care se confruntă cu provocări şi oportunităţi similare pentru dezvoltarea lor.
Consorţiile administrative se pot constitui pentru următoarele obiective:
a) îmbunătăţirea eficienţei serviciilor publice, în special a serviciilor publice sociale, educaţionale şi de sănătate;
b) creşterea eficacităţii implementării investiţiilor la nivel local;
c) eficientizarea utilizării resurselor umane specializate pentru atingerea intereselor colectivităţilor locale;
d) furnizarea în comun a unor servicii publice de interes local.
Fiecare unitate administrativ – teritorială, membră a unui consorţiu administrativ, are în componenţă o localitate rurală.