Noi reguli privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân


Legea nr. 368/2023 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

În vederea reducerii populaţiei de câini fără stăpân, autorităţile administraţiei publice locale, respectiv consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene pot asigura din bugetul local subvenţionarea costurilor privind sterilizarea, respectiv, după caz, identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ – teritoriale, prin contractarea acestor activităţi, conform legislaţiei în vigoare, cu unul sau mai mulţi medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.

Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi consiliile judeţene pot încredinţa şi subvenţiona din bugetul local realizarea acţiunilor de sterilizare, respectiv, după caz, de identificare şi de înregistrare a câinilor cu stăpân ce aparţin rasei comune sau a metişilor acestora aflaţi pe raza unităţilor administrativ – teritoriale către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, cu obligaţia asigurării de către acestea a serviciilor medical – veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii.