Se introduce noțiunea de satisfacție echitabilă!


OUG nr. 106/2023 prevede modificarea art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, precum şi pentru reglementarea modalităţii de executare a unor hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Modificările aduse cadrului legislativ în vigoare prin această ordonanță de urgență vizează aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești pronunțate împotriva unor debitori publici aflați în faliment sau lichidați, care au fost subiectul unor cauze de pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului îndreptate împotriva României.

Din cele 43 de hotărâri prin care CEDO a sancționat neexecutarea sau executarea cu întârziere de către statul român a unor hotărâri judecătorești, o categorie aparte o reprezintă situațiile în care debitorul public este o entitate sub controlul statului (cel mai adesea o societate la care statul este sau a fost acționar majoritar) și care se află în procedură de faliment sau a fost deja lichidată și radiată. Până în prezent, există 9 astfel de cauze soluționate de CEDO și aflate sub supravegherea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei.

Ordonanța de Urgență aprobată de Guvern introduce noțiunea de satisfacție echitabilă, care include sumele acordate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu titlu de prejudiciu material, moral și cheltuieli de judecată, astfel încât să se realizeze corelarea cadrului legislativ intern cu dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale protocoalelor adiționale la aceasta, ratificate de România, precum și cu jurisprudența CEDO.

O altă modificare se referă la termenul până la care trebuie făcută plata acestor sume, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii Curții, respectiv, de la data notificării deciziei prin care se ia act de rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei ori de declarația unilaterală a Guvernului, care se constituie titlu executoriu, iar plata se va face pe baza dispoziției scrise a ministrului afacerilor externe.