CCR. O dispoziție din Legea privind organizarea judiciară este neconstituțională!


CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției”, din cuprinsul dispozițiilor art.87 alin.(8) din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, este neconstituțională.

În esență, Curtea a constatat că soluția legislativă care nu precizează criteriile, condițiile și procedura revocării în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor specifice funcției de procuror D.N.A. încalcă dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(5) din Constituție referitoare la calitatea legii, ale art.21 privind dreptul la un proces echitabil și ale art.24 privind dreptul la apărare.