Hotărârea nr. 1107/2023 prevede alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Culturii.
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pe anul 2023, cu suma de 22.037 mii lei, pentru plata salariilor instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţie de la bugetul de stat.
Ministerul Finanţelor este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Culturii pe anul 2023.