Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI “Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente au fost modificate de Ordinul nr. 348/2023.
Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani şi care deţine în proprietate până la 10 ha teren cu destinaţie agricolă situat în extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau arendează aceste terenuri cu destinaţie agricolă ori încheie acord cu investitorul.
Beneficiază de rentă viageră agricolă şi persoana pensionată pe caz de boală, gradele I şi II, care, chiar dacă nu a împlinit vârsta de 62 de ani, îşi dovedeşte incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu excepţia celei ce aparţine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează “nerevizuibil”, şi care înstrăinează prin acte între vii, arendează terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu investitorul.
Renta viageră agricolă se calculează şi se datorează de la data încheierii contractelor de arendare, respectiv înstrăinare, indiferent de data depunerii cererii, în cazul în care contractele au fost încheiate în anul depunerii cererii.