Se acordă sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural!


Ordinul nr. 5700/2023 prevede aprobarea schemei de ajutor de minimis “Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural”.

Potrivit actului normativ, obiectivul prezentei scheme îl constituie acordarea de sprijin către întreprinderi sociale înfiinţate în mediul rural în vederea dezvoltării acestora într-o manieră sustenabilă.

Valoarea maximă a ajutoarelor de minimis de care poate beneficia întreprinderea unică pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare ce se intenţionează a se acorda în conformitate cu prevederile prezentei scheme, nu va depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro în cazul întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost).

Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naţionale sau europene.

În cazul în care, prin acordarea unor noi ajutoare de minimis s-ar depăşi plafonul maxim, întreprinderea poate beneficia, dacă solicită acest lucru, de prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis doar pentru acea fracţiune din ajutor care, cumulată cu restul ajutoarelor de minimis primite anterior, nu depăşeşte acest plafon.