Ce prevăd măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023?


OUG nr. 90/2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 979/2023.

Autoritățile și instituțiile publice nu vor mai încheia, în anul 2023, angajamente pentru următoarele categorii de cheltuieli: bunuri și servicii pentru alineatele ”Furnituri de birou” și ”Alte bunuri și servicii pentru întreținere și funcționare”; reparații curente; bunuri de natura obiectelor de inventar; cărți, publicații și materiale documentare; consultanță și expertiză; pregătire profesională; studii și cercetări; contribuții ale administrației publice locale la realizarea unor lucrări și servicii de interes public local, în baza unor convenții sau contracte de asociere; alte cheltuieli, cu excepția alineatelor ”Chirii” și ”Executarea silită a creanțelor bugetare”; asociații și fundații, cu excepția angajamentelor ce vizează domeniile ”Sănătate” și ”Asistență socială”.

Plățile lunare efectuate în lunile noiembrie-decembrie la cheltuielile cu bunuri și servicii se limitează la cel mult nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie 2023, în limita bugetului aprobat la acest titlu de cheltuieli.

Prevederile nu se aplică pentru cheltuielile cu medicamentele și materialele sanitare, cu serviciile medicale, pentru cheltuielile cu acțiuni și programe de sănătate, precum și în cazul cheltuielilor aferente unităților de învățământ preuniversitar și universitar, intervențiilor în situații de urgență, ordine publică și acțiuni de deszăpezire.

De asemenea, în 2023 nu se mai pot finanța din fonduri publice, cu excepția celor provenite din donații și sponsorizări, organizarea de evenimente comunitare cum ar fi festivaluri, concerte, competiții locale, festivități, sărbători tematice, dar fără a se limita la acestea. Sunt exceptate evenimentele ocazionate de zilele declarate oficiale, sărbătorile publice, cele organizate la sfârșitul anului și cele incluse în cadrul Proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană.

Potrivit noutăților, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și de subordonare au obligația de a dispune măsurile necesare astfel încât plățile lunare efectuate în perioada noiembrie-decembrie la cheltuieli de investiții să fie cel mult la nivelul mediei plăților efectuate în perioada ianuarie-septembrie, în limita bugetului aprobat. În cazuri temeinic justificate Guvernul României poate să aprobe pe bază de memorandum depășirea limitelor de plăți pentru cheltuielile de investiții.

Actul normativ include și alte măsuri privind eficientizarea cheltuielilor bugetare, alimentarea Fondului de rezervă bugetară și disponibilizarea sumelor din acest fond.