Un proiect vizează modificări importante în domeniul RCA!


Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.

Printre modificări se numără:
– definiția „vehiculului” în sensul în care obligația de asigurare se raportează la anumite criterii de natură tehnică. Ca urmare vor intra sub obligația de asigurare și vehicule ce conform legislației naționale nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice și alte vehicule);
– limitarea acoperirii RCA pe baza noțiunii de utilizare a unui vehicul. Sunt eliminate cazurile în care accidentele sunt produse în situații în care vehiculele nu sunt utilizate ca mijloc de transport;
– introducerea unui tipizat standardizat la nivel european în ceea ce privește atestarea istoricului daunelor întâmplate acoperite de RCA ale asiguratului.