Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor!


Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor pune accentul pe politica de coeziune și pe rolul său în sprijinirea regiunilor care se confruntă cu efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

în cadrul conferinței de presă prin care s-a lansat cea de-a 21-a ediție a Săptămânii europene a regiunilor și a orașelor, comisarul pentru coeziune și reforme și președintele Comitetului Regiunilor s-au reunit pentru a sublinia rolul esențial pe care politica de coeziune l-a jucat pentru a reduce efectele crizei energetice și pentru a acorda ajutoare persoanelor care fug din calea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și persoanelor și regiunilor care îi primesc.

Datorită inițiativei „Sprijin pentru energie la prețuri accesibile” (Support Affordable Energy – SAFE), statele membre pot sprijini acum întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile)și gospodăriile vulnerabile astfel încât să facă față creșterii prețurilor la energie. Peste 725 de milioane EUR din fondurile politicii de coeziune au fost deja programate și reprogramate în acest scop. Având în vedere că planurile din alte state membre se materializează încă, valoarea totală a măsurilor SAFE ar putea ajunge până la 4 miliarde EUR.