Modificări importante privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc!


OUG nr. 82/2023 prevede modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Principalele modificări legislative vizează următoarele aspecte: niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenței de organizare și de exploatare a jocurilor de noroc, interzicerea băuturilor alcoolice în locații, înființarea unui registru al companiilor și sediilor, precum și majorarea garanțiilor depuse de companii, obligația operatorilor să aibă sediul social în România.

Astfel, ordonanța prevede stabilirea unor niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenței de organizare a jocurilor de noroc (anuale), taxelor aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc (anuale) și taxelor speciale.

De asemenea, actul normativ prevede că statul poate acorda licențe doar societăților înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în state semnatare ale Acordului privind Spațiul Economic European sau din Confederația Elvețiană care au înregistrat un sediu permanent în România.

Veniturile din contribuțiile organizatorilor jocurilor de noroc licențiați încasate de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc se virează în procent de 70% către bugetul de stat, din conturile de venituri bugetare în care acestea au fost încasate, în termen de 5 zile lucrătoare a lunii următoare încasării, iar procentul de 30% rămas din totalul sumelor încasate este utilizat pentru activitatea finanțată din venituri proprii.

Pentru protejarea jucătorilor, a persoanelor aflate în situații de risc, actul normativ prevede instituire unei interdicții privind comercializarea de băuturi alcoolice în sălile de jocuri de noroc.

Totodată, în vederea promovării unor norme de conduită profesională bazate pe reguli de etică și integritate se prevede instituirea interdicției de participare la jocuri de noroc membrilor Comitetului de supraveghere din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

De asemenea, pentru asigurarea unui grad ridicat de conformare în fața obligațiilor legale, se prevede creșterea nivelului de garanții pe care operatorii de jocuri de noroc trebuie să îl asigure pentru a desfășura această activitate.

În scopul combaterii și prevenției adicției de jocuri de noroc, ONJN va gestiona o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse și indezirabile, constituită, la nivel național.

Mai mult, în vederea transparenței pieței jocurilor de noroc, ordonanța prevede instituirea obligativității creării și menținerii la zi de către ONJN a unui registru public, accesibil online, cu informații despre operatorii licențiați/autorizați, cum ar fi: adresa sediului social, adresa fiecărui spațiu comercial în care operează jocuri de noroc, indicarea tipurilor de jocuri de noroc autorizate pentru locație, seria și adresa la care este amplasat fiecare mijloc de joc licențiat/autorizat.