Acord în domeniul securității sociale între România și Statele Unite ale Americii


Ministerul Muncii anunță că Guvernul a aprobat proiectul de Lege de ratificare a Acordului în domeniul securității sociale între România și Statele Unite ale Americii.

Drepturile de pensie ale lucrătorilor români şi americani care lucrează pe teritoriul celuilalt stat vor fi acordate în baza noilor dispoziții incluse în Acordul în domeniul securității sociale între România și Statele Unite ale Americii.

Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.

Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

În baza noului Acord va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.