Trei țări vor primi ajutor UE în valoare de aproape 455 de milioane de euro în urma dezastrelor naturale


Parlamentul European a aprobat aproape 455 de milioane de euro sub formă de ajutor din Fondul de Solidaritate al UE ca răspuns la recentele dezastre naturale din România, Italia și Turcia.

Eurodeputații își exprimă „profunda solidaritate cu toate victimele, familiile lor și toate persoanele afectate” de dezastrele naturale din România, Italia și Turcia.

Aceștia sunt îngrijorați de „creșterea numărului de dezastre naturale grave și distructive în Europa” și subliniază că „datorită schimbărilor climatice, fenomenele extreme, cum ar fi cele observate în România și Italia ce au dus la situații de urgență, se vor intensifica și se vor multiplica în continuare”.

Prin urmare, UE ar trebui „să își consolideze eforturile de combatere a schimbărilor climatice atât în Uniune, cât și la nivel mondial”.