Legea nr. 265/2023 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.
În situaţia în care, în urma verificărilor administrative şi/sau la faţa locului, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene consideră necesare investigaţii suplimentare pentru a stabili eligibilitatea cheltuielilor care i-au fost solicitate la rambursare/plată de către un beneficiar, aceasta are dreptul, înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, să se adreseze pentru realizarea acestor investigaţii structurilor de control.
Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să sesizeze fără întârziere Parchetul European în cazul constatării unor indicii de fraudă pentru care acesta ar putea să îşi exercite competenţa în conformitate cu prevederile art. 22 şi art. 25 alin. (2) şi (3) din Regulamentul (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) şi să informeze DLAF.