Procedura de restituire a TVA aferentă achiziţiilor de bunuri sau servicii efectuate de entităţile nonprofit


Ordinul nr. 2438/2023 prevede aprobarea Procedurii de restituire a TVA aferente achiziţiilor de bunuri sau servicii efectuate de entităţile nonprofit, pentru care se aplică scutirea de taxă conform art. 294 alin. (5) lit. a) şi b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Restituirea TVA se efectuează de către organul fiscal competent în a cărui evidenţă fiscală este înregistrată entitatea nonprofit care are dreptul să solicite restituirea.

Potrivit legislației, prin excepţie, în situaţia în care entităţile nonprofit nu au depus în termen cererea de restituire a taxei pe valoarea adăugată şi/sau documentaţia aferentă, la solicitarea acestora, directorul general al Direcţiei generale regionale a finanţelor publice poate aproba efectuarea restituirii taxei pe valoarea adăugată, dacă cererea este depusă în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituirea taxei.

În acest sens, pe baza documentelor depuse de solicitanţi autoritatea fiscală competentă va întocmi un referat semnat de conducătorul acesteia, din care să rezulte că, deşi cererile de restituire au fost depuse cu întârziere faţă de termenul prevăzut, sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea restituirii taxei pe valoarea adăugată, care va fi înaintat directorului general al Direcţiei generale regionale a finanţelor publice, pentru aprobarea efectuării restituirii taxei pe valoarea adăugată.

Soluţionarea cererilor de restituire a TVA se realizează conform procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.