Polițele Euroins vor fi prelungite. Guvernul a adoptat ordonanța de urgență!


Guvernul a adotat Ordonanța de urgență pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art. 262 alin. (3˄2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Potrivit știrilor juridice, actul normativ vizează prelungirea termenelor în care contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul cu o cotă de piaţă ridicată pe segmentul asigurărilor RCA, aflat în procedură de insolvență, încetează de drept.

Astfel, prin ordonanța de urgență se reglementează faptul că, pentru polițele de asigurare/reasigurare încheiate de societățile de asigurare/reasigurare aflate în procedură de insolvență în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, termenele de încetare de drept de 90 de zile, respectiv de 150 de zile, prevăzute la art. 262 alin. (3^2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, se prelungesc cu 90 de zile.

Măsura este necesară pentru asigurarea protecției contractanților și beneficiarilor de asigurări, stabilitatea pieței de asigurări și evitarea riscului de diminuare a gradului de cuprindere în asigurarea obligatorie RCA a vehiculelor înregistrate pe teritoriul României.

Consecința va fi faptul că, la împlinirea termenelor prelungite prin prezenta ordonanță de urgență, numărul de contracte RCA aflate în termen de valabilitate va fi redus într-o proporție semnificativă.

Așadar polițele Euroins vor fi prelungite cu încă 90 de zile.