RIL admis. Completul competent să soluţioneze cereri de strămutare


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un recurs în interesul legii privind interpretarea unor dispoziții din Codul de procedură civilă.

În interpretarea dispoziţiilor art. 142 şi 144 din Codul de procedură civilă şi art. 59 din Legea nr. 304/2022, completul competent să soluţioneze cereri de strămutare este format în toate situaţiile dintr-un singur judecător sau este format şi din doi sau trei judecători, după caz, dacă se cere strămutarea soluţionării unui dosar aflat în faza de apel sau de recurs?

În practica judiciară, într-o primă opinie, s-a apreciat că cererea de strămutare se judecă în toate situaţiile în complet compus dintr-un singur judecător, compunere specifică primei instanţe, conform art. 59 alin. (1) din Legea nr. 304/2022.

Într-o a doua opinie s-a susţinut că strămutarea trebuie judecată de un complet de 2 judecători, dacă se solicită strămutarea unui dosar de apel, respectiv de 3 judecători, dacă se solicită strămutarea unui dosar de recurs.

Prin Decizia nr. 10/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 740/2023, ÎCCJ a stabilit că cererea de strămutare, de competenţa curţii de apel, a unui proces aflat în etapa apelului sau a recursului se soluţionează în compunerea prevăzută de lege pentru stadiul procesual respectiv.