Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici


Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici a fost aprobat de Ordinul nr. 2195/2023.

Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2023 a operatorilor economici se aplică entităţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014 şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Potrivit legislației, în cazul persoanelor juridice care au subunităţi fără personalitate juridică, activitatea desfăşurată de acestea se însumează de persoana juridică care întocmeşte raportarea contabilă la 30 iunie 2023

Entităţile depun raportările contabile în formă electronică, pe portalul www.e-guvernare.ro, semnate cu certificat digital calificat.

Nu fac obiectul raportării contabile la 30 iunie 2023 persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România.