ÎCCJ. Fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului!


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Obiectul sesizării vizează dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
”Cererea de stabilire a sumei definitive datorate cu titlu de penalităţi prin care se solicită stabilirea sumei definitive pentru o perioadă mai mare de trei luni se subsumează dispoziţiilor art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă?”

Art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă prevede că: Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere, dată cu citarea părţilor. Creditorul poate solicita fixarea sumei definitive cu titlu de penalităţi de întârziere după trecerea fiecărui termen de 3 luni în care debitorul nu îşi execută obligaţia prevăzută în titlu executoriu, până la stingerea ei completă.

ÎCCJ consideră că în lipsa unor prevederi exprese în alt sens, prin sintagma “fiecărui termen de 3 luni” se înţelege fiecare astfel de termen ce succedă primului termen de 3 luni, calculat de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii. În consecinţă, al doilea termen de 3 luni va începe să curgă după împlinirea primului termen de 3 luni, al treilea termen după împlinirea celui de-al doilea şi tot aşa, în continuare, până la stingerea completă a obligaţiei principale.

Prin urmare, prin Decizia nr. 37/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 660/2023, admite sesizarea și stabileşte că este posibilă fixarea sumei definitive ce i se datorează creditorului, cu titlu de penalităţi, pentru un interval de timp mai mare de 3 luni, dar compus numai din termene de câte 3 luni.