Programul RO – CULTURA beneficiază de finanțare suplimentară


Ordinul nr. 3139/2023 prevede aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru acordarea de finanţare suplimentară în vederea restaurării monumentelor istorice finanţate în cadrul Programului RO – CULTURA.

În accepţiunea prezentei scheme de ajutor de stat, toţi beneficiarii eligibili sunt consideraţi întreprinderi. Întreprinderile în dificultate nu sunt eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat. Întreprinderile care nu se aflau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care au intrat ulterior în dificultate ca urmare a pandemiei de COVID – 19, respectiv în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2021, pot beneficia de prevederile prezentei scheme.

Promotorul de proiect nu va primi sprijin financiar nerambursabil dacă în dosarul de finanţare prezintă informaţii care nu corespund cu documentele – suport, inclusiv din perspectiva îndeplinirii criteriilor de eligibilitate.

Beneficiarul de ajutor de stat care desfăşoară activităţi economice şi neeconomice are obligaţia de a evidenţia distinct aceste tipuri de activităţi în contabilitate.

Activităţile eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat vizează restaurarea monumentelor istorice aferente proiectelor finanţate în cadrul contractelor de finanţare încheiate în baza schemei anterioare/de bază şi aflate în derulare la momentul lansării apelului restrictiv de proiecte, a căror implementare este afectată de creşteri excepţionale de preţuri generate de provocările economice actuale (criza economică post – COVID – 19, criza preţului la energie, criza generată de conflictul militar din regiunea Mării Negre).

Potrivit noutăților valoarea brută totală a ajutoarelor de stat pentru investiţii acordate unui promotor de proiect nu poate depăşi echivalentul în lei a 2.200.000 euro.