Noutăți aduse de Legea învățământului preuniversitar!


În Monitorul Oficial nr. 613/2023 a fost publicată Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023.

Mai jos vom prezenta succint cele mai importante modificări:

  • este reglementat portofoliul educaţional care cuprinde documente relevante pentru rezultatele învăţării elevilor: certificări care prezintă rezultate la disciplinele de studiu, pe ani de studiu/niveluri de şcolarizare, rezultate la evaluările naţionale şi recomandări de recuperare a pierderilor de învăţare, produse sau rezultate ale activităţilor desfăşurate, diplome, certificate sau alte înscrisuri obţinute în urma evaluării competenţelor dobândite în diferite contexte, formale, nonformale şi informale.
  • se reintroduce exmatricularea. Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, în vederea protejării dreptului la educaţie al celorlalţi beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare şi contestaţie.
  • reprezintă abatere disciplinară ale personalului didactic de predare activitatea de desfăşurare a meditaţiilor cu elevii de la propria clasă.
  • unităţile de învăţământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX – a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de şcolarizare, raportat la numărul de formaţiuni de studiu după susţinerea de către elevi a evaluării naţionale.
  • elevii care la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt înscrişi în cadrul liceelor pedagogice, specializarea învăţător/învăţătoare, sau sunt absolvenţi ai acestei specializări, pot fi încadraţi pe postul de învăţător/învăţătoare în învăţământul primar fără examen.