Ordinul nr. 906/2023 prevede aprobarea Procedurii pentru anularea obligaţiilor fiscale ce pot face obiectul anulării prevăzute de Legea nr. 43/2023 pentru anularea unor obligaţii fiscale.
Este vorba despre anularea diferenţelor de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reîncadrării din categoria veniturilor din alte surse în categoria veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, a veniturilor din tichete cadou obţinute de către persoanele fizice de la alte persoane decât angajatorii, pentru perioadele fiscale de la intrarea în vigoare a Legii nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă şi, respectiv, a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, şi până la 31 decembrie 2020 inclusiv, şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi
Se prevede că deciziile de impunere emise ca urmare a efectuării controlului fiscal, necomunicate contribuabilului, nu se mai comunică acestuia, iar obligaţiile fiscale nu se mai înregistrează în evidenţa analitică pe plătitori.
Compartimentul de specialitate verifică dacă pentru obligaţiile fiscale principale ce fac obiectul legii sunt calculate obligaţii fiscale accesorii, pentru care nu au fost comunicate decizii contribuabilului, caz în care se întocmeşte un referat motivat care stă la baza scăderii din evidenţa fiscală a acestor obligaţii fiscale accesorii. Acest referat se avizează de şeful compartimentului şi se aprobă de conducătorul organului fiscal.
În vederea anulării obligaţiilor fiscale, compartimentul de specialitate întocmeşte un referat de aprobare a anulării obligaţiilor fiscale nestinse precum şi “Decizia de anulare a obligaţiilor fiscale prevăzute de Legea nr. 43/2023”
În plus, potrivit legislației, contribuabilii pentru care s-au stins, total sau parţial, prin plată, compensare, executare silită sau dare în plată obligaţiile fiscale pentru care legea prevede anularea au dreptul la restituire, în baza unei cereri.