Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu un recurs în interesul legii privind interpretarea unor dispoziții din Codul de procedură civilă.

“În interpretarea art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi art. 136 din Codul de procedură civilă, ce va determina competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar: competenţa materială procesuală a instanţei care a judecat litigiul în fond ori natura, obiectul sau valoarea pretenţiei deduse judecăţii?”.

În practica judiciară, într-o primă opinie, se arată că va fi dată competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar de aceeaşi competenţă a instanţei care a judecat litigiul în fond. Altfel spus, litigiul urmează să fie judecat de secţia corespunzătoare celei a primei instanţe, anume apelul contra sentinţei pronunţate de secţia I civilă a tribunalului va fi judecat de secţia I a curţii de apel.

Într-o a doua opinie se arată că această competenţă va fi determinată de natura, obiectul sau valoarea pretenţiei dedusă judecăţii, întrucât nu există o interdicţie legală expresă de verificare a competenţei de către instanţa de control judiciar. Dimpotrivă, este unanim acceptat în doctrină şi jurisprudenţă că instanţa de apel sau de recurs îşi poate invoca propria sa necompetenţă. Desigur, va face acest lucru tot la primul termen de judecată şi cu respectarea tuturor celorlalte reguli specifice.

Prin Decizia nr. 4/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 575/2023, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 133 şi 136 din Codul de procedură civilă, competenţa materială procesuală a instanţei de control judiciar se va determina:
– cu respectarea specializării primei instanţe (complet/secţie), care se va aplica în mod corespunzător şi în calea de atac;
– în considerarea obiectului şi naturii litigiului, astfel cum au fost acestea stabilite de instanţa de fond, în cazul soluţionării în prim grad de jurisdicţie a litigiului de către o instanţă care nu cuprinde structuri specializate (secţii/completuri).