Acordarea despăgubirilor în cazul atacurilor produse de exemplare ce aparţin speciilor de interes cinegetic


Modalitatea de acordare a despăgubirilor în cazul atacurilor produse de exemplare ce aparţin speciilor de interes cinegetic a fost aprobată de Ordinul nr. 2656/2023.

Constatarea şi evaluarea pagubelor cauzate persoanelor fizice se fac numai la cererea scrisă a familiei persoanei decedate (soţul supravieţuitor/soţia supravieţuitoare/ copiii până la împlinirea vârstei de 18 ani sau dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora fără a depăşi vârsta de 26 de ani)/a persoanei vătămate sau a reprezentantului legal ori convenţional al acesteia, depusă şi înregistrată la unitatea administrativ – teritorială pe teritoriul căreia s-a produs atacul.

În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii primarul are obligaţia de a o comunica, în scris, cu confirmare de primire structurii teritoriale a autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare sau structurii teritoriale a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, după caz.

Constatarea pagubelor cauzate persoanelor fizice, evaluarea acestora, stabilirea răspunderii civile şi a despăgubirii se pot realiza numai în prezenţa tuturor membrilor Comisiei de vânătoare sau Comisiei de mediu, după caz.

Potrivit legislației, fiecare membru al comisiei este obligat să îşi exprime, fără abţinere, votul privind constatarea pagubelor, evaluarea acestora, stabilirea răspunderii civile şi a despăgubirii şi răspunde de stabilirea corectă a valorii despăgubirii.