Funcţionarea Comisiei pentru Soluţionarea Contestaţiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil


A fost aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei pentru Soluţionarea Contestaţiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil.

Potrivit Ordinului nr. 3077/2023, Comisia pentru Soluţionarea Contestaţiilor în Domeniul Patrimoniului Cultural Imobil funcţionează ca organism de specialitate, fără personalitate juridică, pe lângă Ministerul Culturii.

Comisia este formată din 9 membri, dintre care:
a) 6 specialişti/experţi atestaţi în domeniul protejării monumentelor istorice, înscrişi în registrele speciale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
b) un arheolog expert înscris în Registrul arheologilor din România;
c) 2 funcţionari din cadrul direcţiei de specialitate.

Potrivit legislației, membrii Comisiei sunt numiţi prin ordin al ministrului culturii, pentru un mandat de 2 ani, care poate fi reînnoit consecutiv o singură dată.

Cvorumul de şedinţă este întrunit în condiţiile prezenţei a cel puţin 6 membri. În cazul neîntrunirii cvorumului, şedinţa se reprogramează în cel mai scurt timp posibil, cu încadrarea în termenul legal de soluţionare a contestaţiei, respectiv de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.