Divulgarea imaginilor intime este pedepsită cu închisoarea!


Legea nr. 171/2023 care modifică şi completează art. 226 cu privire la violarea vieții private din Codul penal a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 532/2023.

Se incriminează divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informaţiile furnizate, fără consimţământul persoanei înfăţişate, de natură să provoace acesteia o suferinţă psihică sau să aducă atingere imaginii sale care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Prin imagine intimă se înţelege orice reproducere, indiferent de suport, a imaginii unei persoane nude, care îşi expune total sau parţial organele genitale, anusul sau zona pubiană sau, în cazul femeilor, şi sânii, ori care este implicată într-un raport sexual sau act sexual.

Ca excepție, nu constituie infracţiune dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la dovedirea săvârşirii unei infracţiuni.