Un Program naţional viziează expertizarea clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ


OUG nr. 49/2023 prevede aprobarea Programului naţional de investiţii pentru consolidarea spitalelor “Mihail Cantacuzino” şi a Programului naţional de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate şi de învăţământ.

După aprobarea programului național de investiții „Școli sigure și sănătoase”, care vizează clădirile în care-și desfășoară activitatea instituțiile de învățământ preuniversitar de stat, prin acest act normativ sunt avute în vedere clădirile spitalelor publice și alte clădiri din sistemul de sănătate, parte a infrastructurii critice – a anunțat ministrul Cseke Attila.

Programul național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino” va asigura finanțarea de la bugetul de stat a tuturor lucrărilor de intervenții necesare asupra unei clădiri, respectiv: consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creșterea performanței energetice, lucrări de demolare parțială sau totală și realizarea unor clădiri noi, lucrări conexe, precum securitate la incendiu, lucrările de instalații aferente construcției, inclusiv instalații de fluide medicale, igienă, sănătate și mediu înconjurător, siguranță și accesibilitate în exploatare, protecție împotriva zgomotului și utilizare sustenabilă a resurselor naturale.

Potrivit noutăților, clădirile vizate sunt cele încadrate prin raport de expertiză în clasa de risc seismic RsI.

Un important factor care va accelera procesul de consolidare seismică, a arătat ministrul Cseke Attila, este că nu trebuie întocmite documentații tehnico-economice de tip DALI sau studii de fezabilitate, ci doar proiectul tehnic. În urma acestuia, a expertizei și a costului standard pe metru pătrat la consolidare, stabilit prin ordin de ministru, finanțarea va fi acordată urgent.

Totodată, termenul de eliberare a certificatului de urbanism se scurtează, avizele și acordurile vor fi acordate în 3 zile lucrătoare, iar autorizația de construire în 7 zile lucrătoare.

De asemenea, în condițiile în care se impune o intervenție de urgență, beneficiarii pot aplica negocierea fără publicarea unui anunț, în conformitate cu prevederile legii achizițiilor publice.