Hotărârea nr. 507/2023 prevede modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
Una din principalele modificări vizează data intrării în vigoare a normelor metodologice, respectiv 1 iunie 2023 și nu anul 2024, cum era prevăzut initial, această măsură fiind necesară pentru a asigura luarea măsurilor administrative necesare acordării VMI începând cu anul viitor.
Fac excepție reglementările referitoare la solicitarea, acordarea, stabilirea dreptului și plata venitului minim de incluziune, inclusiv a măsurilor complementare acestuia, prevăzute pentru beneficiarii venitului minim de incluziune, care se vor aplica de la 1 ianuarie 2024.
Potrivit noutăților, sunt clarificate unele aspecte procedurale în privința modului de stabilire a veniturilor anuale/periodice.
Astfel, este prevăzut că pentru stabilirea venitului net lunar se va calcula media lunară a acestora în raport cu perioada pentru care au fost acordate, în baza celei mai recente declarații fiscale înregistrată la organul fiscal competent.