Noutăți privind obținerea titlului de proprietate!


Legea fondului funciar nr. 18/1991 a fost recent modificată de Legea nr. 123/2023.

În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoaşterea reciprocă a limitelor proprietăţii de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare şi înaintează documentaţia comisiei judeţene sau prefectului pentru validare şi, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate.

Deţinătorii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate pot solicita, la cerere, comisiei judeţene emiterea titlului de proprietate în condiţiile prezentei legi, astfel:
a) dacă deţinătorii sau moştenitorii acestora figurează cu terenul în registrele agricole sau registrele cadastrale şi în evidenţele fiscale;
b) pentru terenul în cauză nu a fost deschisă carte funciară în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) terenul nu face obiectul cererilor de reconstituire sau constituire a dreptului de proprietate de către alte persoane şi nici nu s-a eliberat anterior titlu de proprietate cu privire la acesta.

Pănâ la momentul actual deţinătorii sau moştenitorii puteau solicita prefectului, prin comisiile de fond funciar, eliberarea titlurilor de proprietate.

Potrivit noutăților, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, deţinătorii sau moştenitorii terenurilor prevăzuţi mai sus pot depune cerere personal sau prin poştă, cu confirmare de primire, pentru emiterea titlului de proprietate, la primăria localităţilor în a cărei rază teritorială se află terenul.