Executivul a adoptat Hotărârea nr. 393/2023 prin care se aprobă schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2023.
Schema se va aplica pe întreg teritoriul României în anul 2023, iar impactul bugetar este de 29.700.000 lei, reprezentând echivalentul a maxim 6.001.200 euro.
Beneficiarii pot fi producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, producători agricoli persoane juridice.
Potrivit legislației, pentru a obține sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp și să obțină o producție de minim 3 kg usturoi/10 mp.
Cuantumul maxim al ajutorului este de 3.000 euro/ha și se acordă proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
Depunerea cererilor se va realiza până la data de 31 mai inclusiv, iar valorificarea producției se va face în perioada 1 iunie – 21 noiembrie inclusiv.
Documentele justificative, respectiv copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică/factura/fila/filele din carnetul de comercializare, se vor depune până la data de 29 noiembrie inclusiv.