Standarde tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în școlile pilot!


Au fost aprobate Standardele tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în şcolile – pilot.

Potrivit Ordinului nr. 3896/2023, publicat în Monitorul Oficial nr. 366/2023, aplicaţia de catalog online este accesibilă prin web, independent de dispozitivul utilizat: computer personal portabil, PC, tabletă sau telefon, atât pentru adăugarea înregistrărilor legate de procesul educaţional aferent, cât şi pentru consultarea notelor, a absenţelor şi a rapoartelor statistice.

Aplicaţia dispune, cel puţin, de autentificare cu utilizator şi parolă, urmând ca în cel mai scurt timp, cel târziu în anul şcolar 2023 – 2024, să dispună, cel puţin, de un mecanism de tipul autentificare în doi factori.

Copiile de siguranţă ale înregistrărilor şcolare denumite backup se fac automat în momentul salvării acestora în cel puţin 2 surse de baze de date.

Potrivit noutăților, elevii şi părinţii sau reprezentanţii legali au drept de vizualizare a catalogului electronic în baza unor date de acces prestabilite, respectiv nume de utilizator şi parolă.

Parola poate fi modificată de fiecare utilizator pentru propriul nume de utilizator, respectiv de părinţi/reprezentanţi legali pentru minori.