Codul de procedură fiscală a fost completat de Legea nr. 93/2023 publicată în Monitorul Oficial nr. 320/2023.
Pe scurt se instituie reguli speciale privind stingerea creanțelor fără plată.
Așadar, prin excepție, creanțele fiscale ale contribuabilului, certe, lichide și exigibile, față de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, se sting la cererea contribuabilului și prin compensarea acestora
cu obligațiile sale restante, curente sau viitoare către bugetul de stat, fără compensare între bugete, indiferent dacă obligațiile și, respectiv, creanțele supuse stingerii sunt administrate sau nu de aceeași autoritate publică.
Procedura de stingere și schimb de informații între organele fiscale locale și organele fiscale centrale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor și al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, inițiat la propunerea ANAF.
Potrivit noutăților, menționăm că aceste prevederi se aplică și pentru stingerea creanțelor contribuabililor asupra bugetelor locale, stabilite prin hotărâri judecătorești rămase definitive până la intrarea în vigoare a prezentei legi și nestinse până la această dată.