Au fost aprobate măsuri de protecție socială a persoanelor din grupuri vulnerabile


Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care vizează, printre altele, menținerea măsurilor de protecție socială în cazul persoanelor care provin din grupuri vulnerabile, care au beneficiat de majorări ale punctului de pensie, ale salariului minim sau ale cuantumului prestațiilor sociale raportate la Indicatorul Social de Referință (ISR) și modifică în acest sens mai multe acte normative în domeniul asistenței sociale.

Astfel, pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței pe perioada sezonului rece nu vor fi luate în calcul majorările recente de venituri ca urmare a creșterii punctului de pensie, indemnizației sociale pentru pensionari și a salariului minim brut pe țară garantat în plată, eventualele debite stabilite potrivit Legii nr.226/2021 privind măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie urmând să fie scutite la plată, printr-un nou act administrativ emis de primărie, respectiv de agenția teritorială pentru plăți și inspecție socială.