Direcțiile de acțiune pentru implementarea serviciului universal în domeniul comunicaţiilor electronic


Ordinul nr. 20250/2023 prevede aprobarea Direcţiilor de acţiune pentru implementarea serviciului universal în domeniul comunicaţiilor electronice.

Comunicaţiile electronice reprezintă astăzi pentru România, ca şi pentru majoritatea statelor lumii, un sector strategic al economiei naţionale.

Amploarea investiţiilor atrase, expansiunea rapidă şi, mai ales, capacitatea de a induce un efect multiplicativ de creştere economică, prin potenţialul deosebit de stimulare a dezvoltării altor sectoare, au transformat comunicaţiile electronice, în ultimii douăzeci de ani, într-unul dintre cele mai importante motoare ale economiei, atât la nivelul fiecăruia dintre statele lumii, cât şi la nivel global.

Potrivit știrilor juridice promovarea intereselor utilizatorilor finali reprezintă un obiectiv specific de importanţă majoră pentru dezvoltarea sectorului comunicaţiilor.

Instrumentele la care statul trebuie să recurgă pentru atingerea acestui obiectiv sunt multiple şi complexe, mergând de la impunerea unor obligaţii de transparenţă menite să ajute utilizatorii finali în luarea unei decizii informate până la protejarea acestora în relaţia cu furnizorii prin mecanismele de soluţionare a litigiilor, administrate de autoritatea de reglementare.

În centrul oricărui program de acţiuni destinat promovării intereselor utilizatorilor finali trebuie să se afle însă definirea şi implementarea unei politici publice, însoţită de măsuri strategice pentru definirea caracteristicilor implementării unui serviciu universal eficient şi coerent.