Programul “Şcoala altfel” şi Programul “Săptămâna verde” se pot derula în acelaşi interval de cursuri


Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.505/2022 privind structura anului şcolar 2022 – 2023 a fost modificat de Ordinul nr. 3710/2023, publicat în Monitorul Oficial nr. 149/2023.

Reamintim că anul şcolar 2022 – 2023 se structurează astfel:
– cursuri – de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
– vacanţă – de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
– cursuri – de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
– vacanţă – de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
– cursuri – de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz;
– vacanţă – o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
– cursuri – de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
– vacanţă – de vineri, 7 aprilie 2023, până marţi, 18 aprilie 2023;
– cursuri – de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
– vacanţă – de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Programul naţional “Şcoala altfel” şi Programul “Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe nu se planifică în acelaşi interval de cursuri (modul de învăţare).

Ca noutate introdusă de noile prevederi, prin excepţie, în situaţii excepţionale, la solicitarea inspectoratului şcolar şi cu aprobarea Ministerului Educaţiei, cele două programe se pot derula în acelaşi interval de cursuri (modul de învăţare).