-
Legea privind protecţia avertizorilor în interes public. Noutăți!
A fost stabilit cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă, în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat. Legea nr. 361/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1218/2022, reglementează procedura…
-
Decrete de promulgare semnate de Președinte!
Președintele României a semnat miercuri, 21 decembrie 2022, următoarele decrete:
-
În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică!
Legea nr. 364/2022 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011. În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale nu solicită arondarea, creşele de stat devin unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, autorităţile locale având calitatea de persoană juridică fondatoare.
-
Un Grup naţional suport va avea în vedere optimizarea Planurilor de mobilitate urbană durabilă
Ordinul nr. 3232/2022 prevede constituirea, organizarea şi funcţionarea Grupului naţional suport pentru optimizarea Planurilor de mobilitate urbană durabilă. Grupul naţional suport pentru optimizarea planurilor de mobilitate urbană durabilă, GNS – PMUD, este un organism interministerial şi interdisciplinar, fără personalitate juridică, format din membri desemnaţi, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale, structurilor asociative ale autorităţilor publice locale,…
-
Ministerul Educației a premiat olimpicii medaliați în acest an la competițiile internaționale pe discipline școlare
Ministrul Educației a participat la festivitatea de premiere a olimpicilor români, medaliați în acest an la competițiile internaționale pe discipline școlare.
-
Acord mondial istoric pentru natură și umanitate!
La Conferința ONU privind biodiversitatea (COP15) organizată la Montréal, Canada, UE s-a alăturat unui număr de 195 de țări într-o ediție istorică a cadrului mondial pentru biodiversitate de la Kunming-Montreal. Cadrul prevede obiective mondiale generale și specifice menite să protejeze și să refacă natura pentru generațiile actuale și viitoare, să asigure utilizarea durabilă a acesteia,…
-
Consiliul aprobă norme consolidate privind acordarea de preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare
Ambasadorii la UE ai statelor membre și-au dat acordul asupra mandatului de negociere al Consiliului cu privire la Regulamentul revizuit privind sistemul generalizat de preferințe tarifare (SGP), care acordă preferințe comerciale țărilor în curs de dezvoltare.
-
Modificări ale Legii privind asigurarea calităţii educaţiei
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei a fost completată de Legea nr. 371/2022. Se prevede că pentru unităţile de învăţământ cu personalitate juridică care au luat fiinţă în urma fuziunii, drepturile şi obligaţiile, inclusiv cele referitoare la autorizaţiile de funcţionare provizorie/acreditare, se transferă către unităţile/unitatea cu personalitate juridică rezultată.