-
România va construi spitale noi cu bani europeni
Programul Sănătate 2021 – 2027 (PS), aprobat la sfârșitul lunii noiembrie de Comisia Europeană, este un program multifond ce dispune de o alocare totală de valoare de 5,8 miliarde de euro ce cuprinde finanțare FSE+ și FEDR, precum și o componentă de împrumut de 2 miliarde de euro, realizat prin intermediul Băncii Europene de Investiţii.
-
OUG privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată!
Legea nr. 334/2022 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic. Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul legal general pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producţiei de energie electrică pe bază de lignit şi huilă, termenele pentru închiderea şi conservarea grupurilor energetice cu funcţionare pe lignit şi huilă, măsuri…
-
Comisia a adoptat principalul program de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024
Comisia a adoptat principalul program de lucru Orizont Europa pentru perioada 2023 – 2024, prin intermediul căruia aproximativ 13,5 miliarde EUR vor fi dedicate sprijinirii cercetătorilor și inovatorilor din Europa în vederea găsirii unor soluții revoluționare la provocările de mediu, energetice, digitale și geopolitice.
-
Noul Bauhaus european: încep înscrierile pentru premiile pe 2023
Începând de ieri, Comisia deschide candidaturile pentru Premiile noului Bauhaus european 2023. Având în vedere succesul ultimelor două ediții, care au primit peste 3 000 de candidaturi din toate statele membre ale UE, concursul din 2023 va acorda premii pentru 15 inițiative exemplare care stabilesc o legătură între durabilitate, estetică și incluziune – cele trei…
-
Schema de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor continuă în 2023
Hotărârea nr. 1423/2022 prevede stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia.
-
În vederea finanţării deficitului bugetului de stat a fost aprobat un nou prospect de emisiune!
În vederea finanţării deficitului bugetului de stat, refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice în luna decembrie 2022 se aprobă prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark, în valoare nominală totală de 4.400 milioane lei, la care se poate adăuga suma de 630 milioane lei…
-
Guvernul României salută Planul de Acțiune pentru Balcanii de Vest al Comisiei Europene
Guvernul României salută prezentarea de către Comisia Europeană, a Planului de Acțiune pentru Balcanii de Vest, ca rezultat al angajamentului formulat la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne desfășurată la 25 noiembrie 2022.
-
BNR. Rezerve internaționale – noiembrie 2022
La 30 noiembrie 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 45.594 milioane euro, față de 46.291 milioane euro la 31 octombrie 2022. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.634 milioane euro.
-
Noi măsuri de îmbunătăţire a siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră
Liniile directoare cu privire la măsurile de îmbunătăţire a siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră, în vederea aplicării Directivei 2008/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind gestionarea siguranţei infrastructurii rutiere au suferit modificări aduse le Ordinul nr. 2260/2022.
-
Programul Naţional INNOTECH STUDENT a finanțat 66 de proiecte
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a prezentat astăzi, în cadrul Galei Innotech Start Up, rezultatele Programului Naţional INNOTECH STUDENT adresat studenților, doctoranzilor și cursanților înmatriculați în colegiile organizate la nivelul instituțiilor de învățământ superior.