Noul Bauhaus european: încep înscrierile pentru premiile pe 2023


Începând de ieri, Comisia deschide candidaturile pentru Premiile noului Bauhaus european 2023.

Având în vedere succesul ultimelor două ediții, care au primit peste 3 000 de candidaturi din toate statele membre ale UE, concursul din 2023 va acorda premii pentru 15 inițiative exemplare care stabilesc o legătură între durabilitate, estetică și incluziune – cele trei valori fundamentale ale noului Bauhaus european.

În contextul Anului european al competențelor, ediția din acest an va avea o componentă axată pe educație și învățare. Pentru prima dată, vor fi binevenite și candidaturile pentru proiecte și concepte din Balcanii de Vest.

La fel ca anul trecut, vor exista premii specifice pentru persoanele cu vârsta sub 30 de ani. Candidaturile se primesc până la data de 31 ianuarie 2023, orele 19:00 CET.