Comisia Europenă a aprobat Programul Incluziune și Demnitate Socială


Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială, aferent perioadei de programare 2021–2027.Sfarsitul primului paragraf

Scopul programului este de a sprijini incluziunea socială a persoanelor aparținând grupurilor vulnerabile, mai ales ale celor cu risc ridicat, prin reducerea decalajului rural-urban în ceea ce privește sărăcia și excluziunea socială și creșterea accesului la servicii de calitate pentru populația vulnerabilă.

Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) beneficiază de o alocare totală de 4.152.109.995 euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității, atât în mediul urban (alocare totală 233 milioane euro) cât și în rural (alocare totală 160,7 milioane euro), protejarea dreptului la demnitate socială (alocare totală 292.5 milioane euro), sprijinirea comunităților rurale fără acces sau cu acces redus la servicii sociale (alocare totală 815,04 milioane euro), reducerea disparităților dintre copiii la risc de sărăcie (alocare totală 560,65 milioane euro), suport pentru persoane vârstnice (alocare totală 241 milioane euro), sprijin pentru persoanele cu dizabilități (alocare totală 534,7 milioane euro) și pentru alte persoane vulnerabile (198 milioane euro), inovarea socială (17,5 milioane euro) precum și pentru ajutorarea persoanelor defavorizate aflate în deprivare materială (986,14 milioane euro).