Acordarea asistenţei medicale şi îngrijirilor persoanelor private de libertate!


Ordinul nr. 4858/2022 prevede activitatea de acordare a asistenţei medicale, a tratamentului şi îngrijirilor persoanelor private de libertate aflate în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Conform legislație, dreptul persoanelor private de libertate la asistenţă medicală, tratament şi îngrijiri este asigurat cu personal de specialitate medico – sanitar, în mod gratuit, potrivit legii.

Administraţia locului de deţinere ia măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor igienico – sanitare necesare păstrării sănătăţii persoanelor private de libertate.

În locurile de deţinere în care nu există încadrat un asistent de igienă, medicul – şef desemnează un asistent medical căruia îi sunt stabilite şi atribuţii pe linie de igienă şi epidemiologie. Acesta primeşte, în prealabil desemnării, o instruire medicală în domeniul igienico – sanitar.

Hrana este dată în consum în maximum două ore de la preparare. Consemnarea cu privire la proprietăţile organoleptice ale hranei se face zilnic atât de către personalul de specialitate medico – sanitar şi personalul de supraveghere, cât şi de cel puţin un reprezentant al persoanelor private de libertate, într-un registru păstrat la blocul alimentar.

În cazul în care se constată nereguli care pot aduce atingere sănătăţii persoanelor, personalul de specialitate medico – sanitar are competenţa de a sista temporar darea în consum a hranei şi aduce, de îndată, la cunoştinţa directorului locului de deţinere aspectele constatate, în vederea dispunerii de urgenţă a măsurilor de remediere.