O Schemă de ajutor este destinată susţinerii operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming


În Monitorul Oficial nr. 1080/2022 a fost publicat Ordinul nr. 1759/2022 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis privind susţinerea operatorilor din turism pentru dezvoltarea activităţii de incoming.

Numărul maxim al întreprinderilor care beneficiază de sprijin prin prezenta schemă se estimează la 1.200 (agenţii de turism organizatoare care pot derula turism de incoming).

Ajutoarele acordate în cadrul prezentei scheme de minimis constau în sprijin financiar de la bugetul de stat, astfel:

a) 40 euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, anterior depunerii, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, direct sau printr-un partener extern, un sejur turistic sau circuit de cel puţin 4 nopţi de cazare în România;
b) suplimentar, 2 euro pentru fiecare noapte petrecută în plus, peste cele 4 nopţi prevăzute la lit. a), în cadrul aceluiaşi sejur sau circuit turistic.

Potrivit ştirilor juridice, valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 200.000 EUR pe durata a trei exerciţii financiare (trei ani fiscali consecutivi, calculaţi ca doi ani fiscali încheiaţi anterior şi anul în curs).

Înscrierea în Program, crearea profilului, userului, parolei şi completarea electronică a documentelor se vor face prin intermediul unei aplicaţii informatice.