Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului a fost modificată de OUG nr. 142/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1049/2022.
Prin actul normativ sunt introduse următoarele reglementări:
- introducerea unei dispoziţii potrivit căreia agenţii de poliţie care au promovat concursul de admitere la programul de master profesional, destinat formării iniţiale a ofiţerilor de poliţie, frecventează cursurile acestuia cu scoatere de la locul de muncă, situaţie în care li se acordă drepturile prevăzute la art. 57 alin. (1) și (3) din Anexa nr. 6 la Legea-cadru nr. 153/2017 ;
- acordarea gradului profesional agenţilor de poliţie care au absolvit programul de master profesional, în funcţie de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, iar nu gradul profesional de subinspector de poliţie şi numirea în funcţie în condiţiile art. 22 alin. (4) , iar nu ca debutanţi;
- instituirea interdicţiei modificării raporturilor de serviciu, după acordarea gradului profesional de ofiţer, timp de cel puțin 5 ani de la numirea în funcţie la unitatea în care sunt repartizaţi după absolvire, în cazul agenţilor de poliţie care au absolvit programul de master profesional; prin excepţie, modificarea raporturilor de serviciu se poate realiza în cadrul aceleiaşi unităţi sau în situaţia în care intervine reorganizarea unităţii;
- instituirea obligaţiei agenţilor de politie admişi la programul de studii de master profesional de a completa un nou angajament, care cumulează şi perioada anterioară rămasă de executat dintr-un angajamentul încheiat anterior şi de a restitui, în situaţia în care nu respectă condiţiile angajamentului, proporţional cu perioada rămasă de executat, cheltuielile efectuate în total pe timpul şcolarizării/desfăşurării programelor/cursurilor şi cheltuielile aferente drepturilor salariale acordate pe perioada cursurilor cu scoatere de la locul de muncă.