Noi reglementări privind RO e – Transport!


OUG nr. 132/2022 prevede modificarea şi completarea unor acte normative.

Se prevede modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e – Transport.

Prin excepţie, organizatorul transportului sau operatorul de transport, după caz, are obligaţia să actualizeze, în perioada de valabilitate a codului UIT, informaţiile privind identificarea vehiculului de transport rutier ori de câte ori acestea se modifică, înainte de repunerea în mişcare.

În situaţia în care, la punerea în mişcare a mijlocului de transport încărcat cu bunuri cu risc fiscal ridicat sau pe parcursul desfăşurării transportului, Sistemul RO e – Transport nu este funcţional, obligaţia de declarare respectiv de actualizare se suspendă până la repunerea în funcţiune a sistemului.

Perioadele de nefuncţionare a Sistemului RO e – Transport vor fi publicate pe paginile de internet ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Ministerului Finanţelor.

Reamintim că, conducătorul vehiculului de transport este obligat să prezinte, la solicitarea organelor competente din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ori din cadrul Autorităţii Vamale Române, respectiv la solicitarea ofiţerilor şi agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei Române, documentele care însoţesc transportul de bunuri cu risc fiscal ridicat.