CCR. Durată maximă a măsurii administrative constând în conducerea persoanelor la sediul poliţiei


Curtea Constituţională a României a fost sesizată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate încalcă art. 23 alin. (1) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu se instituie o durată maximă a măsurii administrative constând în conducerea persoanelor la sediul poliţiei de către poliţist.

Astfel, se arată că, în raport cu dispoziţiile art. 23 din Constituţie, acţiunile autorităţilor pentru restabilirea ordinii de drept trebuie să fie strict delimitate şi condiţionate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată şi nicio persoană nevinovată să nu fie lipsită în mod abuziv de libertate.

Curtea constată că se impune în acest caz o obligaţie pozitivă din partea statului ce are ca obiect reglementarea, în cadrul legislaţiei interne, a unei durate limitate a măsurii conducerii persoanei la sediul poliţiei, care să permită înlăturarea oricărei posibile acţiuni arbitrare şi a eventualei încălcări a libertăţii individuale.

Fără îndoială, în limitele fixate de art. 23 alin. (3) din Constituţie şi cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale, stabilirea duratei maxime a măsurii administrative a conducerii persoanei la sediul poliţiei se află în marja de apreciere a legiuitorului, care are rolul de a edicta reguli adecvate, accesibile, clare şi previzibile, pentru a asigura o protecţie eficientă a persoanelor împotriva oricărei ingerinţe ilegale în exerciţiul libertăţii individuale.

Prin urmare, prin Decizia nr. 215/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 603/2022, admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că soluţia legislativă cuprinsă de art. 36 alin. (5) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, care nu limitează durata măsurii conducerii persoanei la sediul poliţiei, este neconstituţională.