Cooperarea transfrontalieră în materie de asigurare a respectării legii este esenţială pentru a face faţă ameninţărilor de securitate şi pentru a asigura buna funcţionare a spaţiului Schengen.
În acest sens a fost adoptată Recomandarea nr. 915/2022 privind cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legi publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. 158/2022.
O astfel de cooperare consolidată include acţiuni transfrontaliere între două sau mai multe state membre, cum ar fi urmăririle transfrontaliere şi supravegherea transfrontalieră, precum şi acţiuni transnaţionale, cum ar fi operaţiunile comune, care implică detaşarea de agenţi de aplicare a legii în alte state membre.
Este necesară constituirea unor patrule comune permanente şi a altor capacităţi ale operaţiunii comune pentru a face faţă activităţilor infracţionale şi provocărilor pe care mobilitatea permanentă şi în creştere a persoanelor, a bunurilor şi a serviciilor în interiorul Uniunii le implică pentru cooperarea operativă în materie de asigurare a respectării legii.
Potrivit ştirilor juridice, ar trebui să se recomande statelor membre să permită agenţilor de aplicare a legii care acţionează într-un alt stat membru să aibă acces în timp real la informaţiile deţinute în sistemele de informaţii ale Uniunii, prin intermediul portalului european de căutare (ESP), şi la bazele lor de date naţionale relevante prin soluţii mobile, cum ar fi dispozitive portabile sau calculatoare ale autorităţilor de aplicare a legii montate în interiorul autovehiculelor, în conformitate cu drepturile de acces aplicabile şi cu dreptul Uniunii şi cu dreptul intern aplicabil.
Menţionăm că recomandarea nu are forţă juridică obligatorie, se recomandă statelor membre să pună în aplicare măsurile prevăzute în aceasta, în conformitate cu dreptul Uniunii aplicabil, în special cu cel care are caracter obligatoriu.