A fost modificată anexa la Hotărârea Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar de Hotărârea nr. 631/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 493/2022.
Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: autorizarea de funcţionare provizorie şi acreditarea.
Standardul pentru autorizarea de funcţionare provizorie reprezintă cerinţele minime obligatorii de înfiinţare a unei noi unităţi de învăţământ sau a unui/unei nou/noi nivel, specializări, calificări, program de studiu într-o unitate de învăţământ deja înfiinţată, la iniţiativa unei persoane juridice publice sau private.
Standardul de acreditare reprezintă cerinţele minime obligatorii pentru existenţa şi funcţionarea oricărei unităţi de învăţământ, aşa cum sunt ele definite de legislaţia în vigoare. Aceste condiţii vizează, pe lângă existenţa tuturor cerinţelor îndeplinite la autorizare, şi funcţionarea, conform reglementărilor legale în vigoare, a unităţii de învăţământ, precum şi obţinerea rezultatelor scontate în urma furnizării serviciilor de educaţie.
Acreditarea se acordă în condiţiile în care toate cerinţele standardelor de autorizare şi de acreditare sunt îndeplinite. Nivelul calităţii definit prin standardele de acreditare este “satisfăcător”.