-
Metodologia de elaborare şi execuţie a programelor bugetare
Metodologia de elaborare şi execuţie a programelor bugetare a fost aprobată de Hotărârea nr. 467/2022. Prin metodologie se stabileşte forma de prezentare a programelor bugetare, conţinutul acestora şi modalitatea de elaborare a indicatorilor de rezultat şi/sau eficienţă, precum şi modul de monitorizare a execuţiei programelor bugetare.
-
Ministerul Finanţelor acordă ajutor de stat pentru investiții de peste 1 milion de euro
Ministerul Finanțelor a elaborat actul normativ necesar îndeplinirii măsurilor guvernamentale din cadrul Programului Sprijin pentru România și propune o serie de modificări schemei de ajutor de stat nr. 807/2014 dedicată stimulării investițiilor cu impact major în economie. Scopul modificărilor este de a eficientiza direcționarea fondurilor publice către sectoarele care vor genera proiecte de investiții majore.
-
Procedura înregistrării ca furnizor al Serviciului european de taxare rutieră electronică
În vederea înregistrării ca furnizor al Serviciului european de taxare rutieră electronică în România solicitantul trebuie să facă dovada îndeplinirii mai multor condiţii. Ordinul nr. 378/2022, publicat în Monitorul Oficial nr.367/2022, prevede Procedura de înregistrare în România a furnizorilor Serviciului european de taxare rutieră electronică.
-
Noutăţi privind atribuirea contractelor de achiziţie publică verzi
Legea nr. 86/2022 prevede completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale. Pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică verzi autoritatea contractantă va include în cadrul criteriului de atribuire factori de evaluare privind protecţia mediului.
-
Sinteza rezultatelor înregistrate la simularea examenelor naționale – sesiunea 2022
Conform calendarului aprobat de Ministerul Educației, astăzi, 14 aprilie, a avut loc în unitățile de învățământ comunicarea rezultatelor obținute de candidații care au participat la simularea probelor scrise – la nivel național – din cadrul examenelor de finalizare a ciclurilor gimnazial și liceal (an școlar 2021 – 2022): Evaluare Națională (4 – 6 aprilie) și…
-
Informare despre depunerea declaraţiei privind beneficiarii reali
ONRC a emis o informare referitoare la depunerea anuală a declarației privind beneficiarii reali. Ca urmare a modificării Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prin Legea nr. 315/2021:
-
UE ia măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare strategia privind finanțarea creșterii economice
UE ia măsuri suplimentare pentru a pune în aplicare strategia sa privind finanțarea creșterii economice durabile și tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor.
-
Programele de formare profesională se pot desfăşura şi în sistem online
Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 522/2003 au fost modificate de Hotărârea nr. 474/2022.
-
Activitatea de audit a instituţiilor prefectului se preia de către Direcţia audit public intern din cadrul MAI
Hotărârea nr. 473/2022 prevede modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
-
Noi reguli fiscale aplicabile diurnelor acordate salariaţilor
Conform Legii nr. 72/2022 sumele ce se pot acorda salariaţilor, ca diurne netaxabile din punct de vedere al impozitului pe venit şi al contribuţiilor de asigurări sociale obligatori, se calculează în funcţie de două plafoane diferite: -prima suma este de 2,5 ori limita stabilita pentru personalul bugetar, -cea de-a doua suma este de maxim 3…